În ceasuri de răstrişte, oamenii reacţionează ciudat şi diferit.
În ceasuri căpiate şi dureroase, oamenii ating eternitatea cu palmele făcute căuş şi nu o recunosc.
Târziu însă, când amintirile încep să doară temeinic, se naşte obsedantul "dacă aş fi...".
Ultimele trei săptămâni din viaţa mea se amestecă şi se dau peste cap ca vălătucii de ceaţă deasupra unui râu învolburat. Sar de la o amintire la alta, de la imagine la alta, fără să le pot înşira pe aţă în ordinea lor firească. Şi peste toate stăruie nedumerirea doctoriţei, la căpătâiul mamei mele: " ce naiba, mă, acum jumătate de oră era bine..."
Cât durează o jumătate de oră?
O secundă prea mult în faţa veşniciei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu