Afilia mamii după sobă

                 Bunica  și-a  trăit  toată  viața  în  satul  din  Oltenia  de   la  marginea  Coteniței,  pădure  magică,  populată  de  zâne  și  pitici,  de   zmei  fioroși  și  Feți – Frumoși  puternici  și  curajoși.

            Am  crezut-o  întotdeauna.  Poveștile  ei,  fără  pereche  în  trei  sate  peste  dealurile  Viișoarei  de  Olt,  mi-au  legănat  visele  în  nopțile  fierbinți  ale  vacanțelor  de  vară.  Dormeam  afară,  pe  prispa  plină  cu  ghivece  cu  mușcate  de  toate  culorile.  Montase  bunicul  un  pat  mare,  cu  saltea  și  căpătâie  de  paie,  cu  o  plapumă  veche,  veșnic  îmbrăcată  în  cearșaf  din  pânză  țesută  în  casă.  La  colțul  casei,  un  măr  imens,  cu  crengi  sprijinite  de  acoperișul  de  tablă.  Noaptea,  mai  cădea  câte  un  măr.  Se  rostogolea  pe  tabla  încinsă  de  peste  zi,  până  la  margine  și,  apoi,  poooc,  cădea  cu  zgomot  mare  pe  pământul  însetat. 

sursa  foto:

            Ne  trezeam  imediat,  și  eu,  și  fratele  meu,  și  ne  împingeam  unul  pe  altul  care  să  ajungă  mai  repede  la  el.

-                       Dar,  stați  locului,  maică,  că-l  găsiți  și  dimineață  tot  acolo!  Ioane,  tu  ce  păzești,  ține-i  în  pat,  să  doarmă,  nu  să  umble  lelea,  acum,  noaptea!

Bunicul  mormăia  ceva  în  barbă  și  se  întindea  mai  bine.  De  multe  ori,  renunțam  să  ne  mai  întoarcem  lângă  el:  ocupase  tot  patul,  așa  că  ne  luam  prada  cu  noi  și  ne  strecuram  lângă  bunica, în  casă. 

            Făcea  bunica  o  pâine  coaptă  în  țest,  mamăăăăă ...  și  niște  cozonaaaaci  ...  și,  în  timp  ce  frământa  aluatul,  gura  nu-i  tăcea  neam:  inventa  povești  cu  ușurința  cu  care  cernea  făina  în  căpisterea  de  lemn  și  cu  dragostea  cu  care  învelea  coca  aurie,  ca  să  o  pună  la  dospit. 

Îi  crăpaseră  mâinile,  și-așa  bătătorite  de  munca  aspră  de  la  vie  și  de la  porumbi,  de  la  foile  de  floarea-soarelui  adunate  și  tocate  mărunt,  mărunt  și  amestecate  cu  mălai,  pentru  hrana  rățuștelor  pufoase  și  gălăgioase.  Așa  că  mama,  cu  servici  la  oraș,  după  cum  se  mândrea  bunica, îi  cumpărase  două  creme  de  la  o  marcă  cunoscută,  de  tradiție,  Farmec:  una  pentru  mâini  și  una  pentru  față,  ca  să  nu  o  mai  ardă  soarele  așa  de  tare  și  să  îmbătrânească  mai  încet.  Adică,  să  nu  mai  facă  riduri,  traducea  mama,  zâmbind,  vorbele  șugubețe  ale  bunicii.

Soba  mare  din  cameră,  din  teracotă  maro,  cu  scene  de  vânătoare  în  partea  de  sus,  era  prevăzută  cu  un  fel  de  raft  micuț,  tot  din  teracotă,  pe  care,  iarna, bunica  ținea  o  ulcică  de  ceai  din  plante  misterioase  pentru  noi,  copiii,  culese  chiar  de  mâna  ei,  din  pădure,  în  nopțile  în  care  ielele  îi  șoptiseră  la  ureche  că  poate  să  meargă  fără  teamă  de  pericole. 

-                       Eu  sunt  prietenă  cu  ielele,  păzitoarele  pădurii,  au  încredere  în   mine  și  mă  lasă  să  culeg  plante  vindecătoare,  ne  spunea  ea. Și  noi  o  credeam,  nu  încăpea  nicio  îndoială  că  lucrurile  stăteau  chiar  așa  cum  spunea  ea. 

foto  din  arhiva  personală

În  vara  aceea,  pe  raftul  de  după  sobă,  erau  așezate  frumos  cremele  primite  de  la  mama.  Seara,  bunica  ne  spăla  temeinic  pe  picioare,  pe  mâini,  pe  față  și  prin  urechi,  spre  nerăbdarea  și  iritarea  noastră.  Ca  să  ne  cumințească,  ne  dădea  și  pe  noi  cu  crema  de  mâini  și  ne  învăța:

-                       Să  vă  spălați,  maică,  mereu,  că  așa  o  să  fiți  frumoși  și  sănătoși.  Și  după  ce  vă  spălați,  vă  dau  cu  cremă  d-asta  de  la  mă-ta,  să  amirosiți  ca  florile  și  să  aveți  pielea  ca  mătasa.

Ăsta  a  fost  primul  sfat  de  frumusețe  pe  care  l-am  primit  în  viața  mea.  L-am  urmat  cu  sfințenie,  pentru  că  venea  de  la  ea,  cea  care  ne  insuflase  frumusețe  și  încredere  în  noi  pentru  toată  viața. 

            Ce-o  fi  visat  fratele  meu  mai  mic,  la  ce  s-o  fi  gândit  el,  nici  în  zi  de  astăzi  nu  știu.  Știu  doar  că,  dimineața  următoare,  a  ajuns  el  la  concluzia  că  trebuie  să  fie  frumos  tare  pe  când  se  întorcea  bunica  de  la  livada  din  deal,  de  la  cules  de  boambe.  S-a  spălat  pe  mâini,  evident  că  în  găleata  cu  apă  de  băut  și  apoi  a  luat  o  cremă  de  pe  raft.  S-a  uns  tot,  dar  tot,  și  pe  față,  și  pe  gât,  prin  urechi,  părul  l-a  năclăit  de  ziceai  că  este  arici  și,  când  a  terminat,  mai  rămăsese  un  pic  pe  fundul  cutiuței.  Și  picul  ăla  l-a  întins  pe  sobă  și  pe  carpetele  cusute  de  bunica,  de  pe  pereți.  Mândru  nevoie-mare,  s-a  așezat  pe  prima  treaptă  de  la  intrare  și  a  așteptat.  Nu  prea  mult,  că  era  amiaza  și  bunica  trebuia  să  gătească  de  prânz.

-           Ce-ai  făcut,  copile?  Ce-i  pe  tine?  pe  bunica  mai  că  o  apucaseră  pandaliile.

-                      Afilia  mamii  după  sobă!  Afilia  mamii după sobă!  Bezi?  repeta  copilul  încântat  de  ispravă.

            În  ziua  aceea,  am  mâncat  pâine  cumpărată  de  la  brutărie,  cu  brânză  și  roșii.  Bunica  era  prea  ocupată  cu  curățatul  afiliei  pentru  a  mai  avea  timp  și  chef  de  gătit.  Nici  povești  nu  ne-a  mai  spus  vreo  câteva  zile.

            Trec  anii  în  goană  nebună,  fără  să  ne  întrebe  și  fără  să  le  pese  de noi.  Mă  grăbesc  să  merg  la  serviciu,  sunt  veșnic  în  întârziere,  noroc  că  nu  stau  prea  departe.

            Mă  spăl  pe  față  și  pe  mâini  și  mă  întind  după  crema  de  pe  etajeră.  Zâmbesc.  Am  rămas  fidelă  produsului  românesc  care  mi-a  încântat  copilăria:  etajera  mea  este  înțesată  cu  produsele  din  noua  gamă  Farmec.

            Vechea  cremă  de  mâini  a  bunicii  mele  este  înlocuită  acum  de  crema  de  mâini  lejeră  cu  Orhidee,  iar  alifia  împrăștiată  în  toate  colțurile  de  un  copil  năzdrăvan,  s-a  transformat  în  cremă  hidratantă  non-grasă  cu  Orhidee.

            

           Un  sfat,  dacă  doriți,  de  la  bunica  mea,  care  avea  mereu  dreptate:  o  piele  tânără,  hidratată  și  elastică,  este,  mai  întîi  de  toate,  o  piele  curată,  peste  care  aplici  produsele  adecvate. 

            Articol  scris  pentru  Spring  SuperBlog  2017!,  proba  propusă  și  sponsorizată  de  Farmec.