miercuri, 8 martie 2017

Pufoșenii ... la iarbă verde!

             Recunosc:  de  mult  timp  n-am  mai  fost  în  concediu.  Adică,  să  ne  înțelegem!  n-am  mai  fost  la  mare,  sau  la  munte,  sau  în  călătorie  într-o  țară  străină,  dar,  în  cele  mai  multe  cazuri,  nici  nu  mi-a  părut  rău.
            Pentru  iubitorii  de  drumeții  montane,  sau  chiar  numai  de  o  masă  copioasă  într-un  decor  de  vis,  Valea  Jiului  este  destinația  ideală.  Potecile  Valomirului,  ale  Bilugului,  poienițele  și  conacele  momârlanilor,  barajul  de  la  Valea  de  Pești,  motelul  și  împrejurimile,  toate  oferă  gratis  și  din  belșug  resurse  nelimitate  pentru  reîncărcarea  bateriilor.
            O  ieșire  la  iarbă  verde,  în  Valea  Jiului,  nu  are  nevoie  de  ocazii  anume,  de  sărbători  sau   sărbătoriți,  de  invitați  surpriză  sau  celebrități  costisitoare.  De  fapt,  pentru  atmosferă  nu  ai  nevoie  de  echipament  electronic  de  ultimă  generație:  foșnetul  copacilor,  susurul  apelor,  greierii  și  păsărelele,  brotăceii  și  voia  bună  nu  mai  lasă  loc  de  nimic  altceva.
            Ai  nevoie  doar  de   un  week-end  însorit,  câțiva  prieteni,  merinde  și  un  grătar  și  distracția  este  garantată.

fotografii  din  arhiva  personală


            Există,  însă,  un  ritual  sacru,  pe  care  nu  ai  voie  să-l  încalci:  la  iarbă  verde,  bărbații  decretează  care-i  cel  mai  potrivit  loc  pentru  tabără,   pun  berea  la  rece  în  pârâu,  adună  vreascuri,  fac  focul  și  pun  țara  la  cale  cu  un  păhărel  de  tărie,  în  timp  ce  carnea  se  perpelește,  încet,  pe  grătar. 

fotografii  din  arhiva  personală

            Iar  noi,  femeile  ...  așternem  pături  colorate  la  umbră,  pregătim  blidele  și  așteptăm,  cuviincios,  să  ne  strige  domnii  noștri  că  putem  face  salata. 

fotografii  din  arhiva  personală

            Vara  trecută,  cumnată-mea,  fan  brânză  până  la  moarte,  vânzătoare  la  un  raion  de  lactate  din  oraș,   a  adus  și  o  cutie  de  cremă  de  brânză  pufoasă  Delaco,  pentru  curaj  înainte  de  ospăț,  după  cum  zice  ea.  Și... mamă -  mamă,  ce  curaj  am  căpătat!


            Te  moleșește  al  naibii  o  masă  zdravănă,   soarele  de  la  munte  și  apa  cristalină  de  izvor,  așa  că  puține  simțuri  îți  mai  rămân  în  alertă.  În  după- amiaza  cu  pricina,  ne  tolănisem  toate  la  o  discuție  extrem  de  serioasă  cu  privire  la  noile  tendințe  în  manichiură,  iar  bărbații  își  etalau  talentele  la  o  partidă  înflăcărată  de  cărți. 
            Acuma,  trebuie  să  recunosc,  eu  sunt  persoana  cea  mai  vizibilă  din  grup.  La  propriu  vorbind,  că  nu  prea  ai  cum  să  mă  ocolești  cu  privirea.  Nici  cu pasul,  dar  asta-i  altă  poveste.  Și,  având  eu  nevoie  de  mult  spațiu  liber,  este  evident  că  eu  eram   cea  tolănită  în  mijloc,  iar  celelalte  nimfe  își  făceau  siesta  în  jurul  meu,  ca  petalele  de  margaretă  în  diminețile  cu  rouă. 
            De  unde,  de  neunde,  și-au  făcut  apariția  două  vaci  dolofane.  Era  drumul  lor  obișnuit,  nu  le  poți  învinui,  dar,  ocupați  cu  jocul  de  cărți,  bărbații  le-au  izgonit  din  traseul  lor  obișnuit,  fluierând  în  urma  lor.  Dezorientate,  acestea  au  luat-o  de-a  dreptul,  exact  în  direcția  noastră.  Cine  a băgat  de  seamă  pericolul?  Nimeni!  Doar  eu,  într-o  doară,  am  ridicat  privirea  și  aproape  că  m-am  pomenit  sub  copitele  uneia  dintre  ele. 
            Oi  avea  eu  doar  două  viteze  când  mă  deplasez:  încet  și  răzimat,  dar  de  strigat,  sigur  aș  fi  fost  bună  pe  post  de  sirenă  în  caz  de  incendiu.  În  ultima  clipă,  fetele  s-au  împrăștiat  care – ncotro,  ca  puful  de  păpădie. 
            Iar  eu ...  ei  bine,  n-am  reușit  să  mă  ridic  în  poziție  bipedă  la  timp,  dar  nici  să  aștept  nu  puteam,  așa  că   am  luat-o  voinicește  de-a  bușilea,  cu  o  viteză  simțitor  mai  mare  decât  galopul  celor  două  vaci  speriate. 
            Odată  pericolul  trecut,  să  te  ții,  frate,  râsete  și  vorbe  de  duh  la  adresa  mea:
-      Ce  este  ea,  Cami,  pufoasă  de  fel,  dar  de-o  călcau  vacile,  devenea  cea  mai  pufoasă  plăcintă  cu  carne  și  brânză  existentă  în  comerț!
-     Ați  văzut  ce  viteză  avea  de-a  bușilea?  Mai-mai  să  ajungă  în  oraș  și  să  ne  lase  aici,  singuri!
Parcă  poți  să  te  superi?  Bucuroasă  că  am  scăpat,  eu  râdeam,  firește,  mai  tare  decât  toți!
  
            De  sărbători,  nepoțica  mea  cea  mai  dragă  mi-a  adus  un  cadou:  o  pufoșenie  cu  urechi  roz  și  morcovi  pe  pălărie!
-     Am  câștigat-o  la  promoție,  dar  ți-o  dau  ție, ca  să  ai  un  prieten  ca  tine!




                Articol  scris  pentru  proba  nr.  2  de  la  Spring  SuperBlog  2017!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu