Foșnesc hârtia subțire
în mână și
nu-mi vine să
cred. Parcă mă
doare, parcă mușcă
din mine, hămesită
și încrâncenată. Diseară,
da, diseară. Ai
crede că după
atâția ani de
muncă și după
atâtea sacrificii, merit
și eu un
pic de considerație.
Că merit și
eu un pic
de răgaz înainte
de a-mi cere
ceva nemaipoment. Dar
nu, nu contează
stelele Michelin pe
care le-am adus
restaurantului, ei nu
au pic de considerație pentru
arta mea.
Auzi, cină pentru
doi, din care
unul este nimeni
altul decât David
Boreanaz, bărbatul visurilor
mele, actorul pentru
care am văzut
fiecare episod din
Bones de câte
două ori și
al cărui zâmbet
mă face să nu mai
știu la ce
folosește furculița! Cică
a venit în
România pentru un
film și acum
vrea să perfecteze
contractul cu nu
știu ce agent.
sursa foto: CineMagia.ro |
Pfuuiiii, și ce
să fac eu,
așa din scurt?
Cum să mă
adun, cum să
organizez ceva, când
tot ceea ce-mi
vine în minte
este râsul lui
de animal tânăr,
liber și însetat
de viață? Ce să-i
dau eu să
mănânce, să se
simtă nemaipomenit, când,
de fapt, tot
ceea ce-mi doresc
este să stau
aproape de el, să-i
cuprind, ca din
întâmplare, brațul, sau să-i simt
răsuflarea la ureche,
șoptindu-mi ceva, orice,
nu contează, șoaptă
să fie? Ce
bucate să-i pun
în față lui,
zeul nopților mele,
ca să-și dorească
să mai vină
și să mai
guste, iar și
iar? Ce vin
să-i torn în
pahar, pentru ca
ochii lui să se facă
mici, mici, să
se uite mirat
la mine și să spună:
well, is good,
very good! Pfuuuiii,
ce să fac?
Primul
care-mi vine în
minte este desertul.
Pentru că este
bărbat, pentru gustul
aspru, acidulat, îmblânzit
ușor cu iaurt
și brânză de
capră, pentru culoare
demențial de arămie,
ca o după -
amiază de mătase
în alcovul unei
domnițe, am ales
gutui în sirop,
să i se topească în
gură, iar aroma
lor puternică să-i
aducă, mereu, aminte
de mine.
sursa foto: |
Și, în timp
ce gutuile se
fierb încet, încet,
ca să nu-și
schimbe culoarea și
textura, ochii mei
alunecă spre cea
mai nouă achiziție
din bucătărie, mândria
mea, misterul gustului
proaspăt și al
mirosului de primăvară
al bucatelor mele: presa de ulei YODA HOME PRO.
Delicată și puternică
în același timp,
este prima presă
de ulei pentru utilizare casnică,
care are funcții
similare preselor industriale. Pentru că
utilizează tehnologia presării la rece, uleiul care rezultă este un ulei pur, nerafinat, virgin care
păstrează toate substanțele nutritive din semințe sau nuci (enzime, vitamine,
minerale, acizi grași, etc.) Așa că, imediat mi-a
răsărit în față,
sticla mea pătrată,
cu dop - fluture din
cristal, în care
păstrez cele mai
fine uleiuri, fără aditivi
și conservanți, obținute în
urma procesului de
presare la rece,
pe loc, chiar
aici, în împărăția
mea.
Și cum
primul ulei pe care
l-am făcut cu
ajutorul acestei bijuterii,
a fost uleiul
de alune, iată
că am găsit
și felul principal
pentru dragostea vieții
mele: piept de
gâscă la cuptor,
cu salată de roșii
uscate, dovlecei proaspeți
și ciuperci. Peste
toate, uleiul meu
minune, cu gust
suav de catifea,
ușor parfumat. Uleiul
meu care-l va
ajuta să fie
veșnic tânăr, puternic
și vesel, care-i
va aduce natura
întreagă în farfurie
și, mai ales,
foșnetul pădurilor noastre,
cu izvoare zglobii
și aluni mlădioși,
doldora de roade.
Mai că-mi
vine să dansez
de bucurie, în
primul rînd pentru
că eforturile mele
concentrate pe aflarea
celor mai bune oferte la
presă ulei Yoda, au dat
rezultate și apoi
pentru că cel
care se va
bucura de beneficiile
acesteia este el,
prințul din poveștile
copilăriei mele.
Am scos
repede - repede o sticlă
de Cabernet Sauvignon Prince
Stirbey - 2011 de Dragasani și am
pus-o la rece, nu
mult, un pic,
doar atât cât
să aburească paharul,
ca buzele arzând
de nerăbdare ale
femeii îndrăgostite.
Masa, Doamne
- Dumnezeule, masa
nu e aranjată
și el trebuie
să sosească! Separeul
din dreapta orchestrei
este perfect, luminat
cald de lămpi
cu abajur de
cașmir, cu fața
de masă ca
un șal oriental
și cu aranjamentul
micuț, din flori
de miozotis, albe
și albastre, pe
care l-am primit
mai devreme de
la florăria de
peste drum.
Stau ascunsă după
perdeaua din spatele
orchestrei și tremur.
De teamă că
s-ar putea să
nu-i placă, de
bucurie că mă voi afla
aproape de el,
de .... a
venit! Și e
mult, mult mai
înalt decât mă
așteptam, mult, mult
mai frumos, mult,
mult mai ...cum
am uitat, de-a
binelea am uitat
că nu vine
singur! Mi-am pus
toată priceperea, toată
dragostea, toată speranța
în bucatele astea,
într-o sin-gu-ră farfurie
și am uitat
cu desăvârșire că
nu vine singur!
De-abia acum înțeleg
de ce ajutoarele
mele din bucătărie
mi-au cerut voie
să mai facă
încă o farfurie
din tot ceea
ce am preparat
eu atât de
concentrată. Râdeau, își
dădeau coate și
spuneau că vor
să învețe de
la mine. I-am
lăsat, ce să
fac, n-aveam timp
pentru ei. Nu
astăzi.
Și acum, uite-i
cum așază farfuriile
în fața celor
doi oaspeți, calmi,
siguri pe ei
și, în drum
spre bucătărie, trec
pe lângă mine
zâmbind:
- E
bine, șefa, e
foarte bine! Liniștiți-vă,
uitați, v-am adus un
scaun și un
pahar cu apă!
Articol scris pentru
SuperBlog 2017!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu