vineri, 20 octombrie 2017

pentru zâmbetul lui ... nu mai știu la ce folosește furculița!

          Foșnesc  hârtia  subțire  în  mână  și  nu-mi  vine  să  cred.  Parcă  mă  doare,  parcă  mușcă  din  mine,  hămesită  și  încrâncenată.  Diseară,  da,  diseară.  Ai  crede  că  după  atâția  ani  de  muncă  și  după  atâtea  sacrificii,  merit  și  eu  un  pic  de  considerație.  Că  merit  și  eu  un  pic  de  răgaz  înainte  de  a-mi  cere  ceva  nemaipoment.  Dar  nu,  nu  contează   stelele  Michelin  pe  care  le-am  adus  restaurantului,  ei  nu  au  pic  de  considerație  pentru  arta  mea. 
Auzi,  cină  pentru  doi,  din  care  unul  este  nimeni  altul  decât   David  Boreanaz,  bărbatul  visurilor  mele,  actorul  pentru  care  am  văzut  fiecare  episod  din  Bones  de  câte  două  ori  și  al  cărui  zâmbet  mă  face  să  nu  mai  știu  la  ce  folosește  furculița!  Cică  a  venit  în  România  pentru  un  film  și  acum  vrea  să  perfecteze  contractul  cu  nu  știu  ce  agent.

sursa  foto: CineMagia.ro

Pfuuiiii,  și  ce  să  fac  eu,  așa  din  scurt?  Cum   să  mă  adun,  cum  să  organizez  ceva,  când  tot  ceea  ce-mi  vine  în  minte  este  râsul  lui  de  animal  tânăr,  liber  și  însetat  de  viață? Ce  să-i  dau  eu  să  mănânce,  să  se  simtă  nemaipomenit,  când,  de  fapt,  tot  ceea  ce-mi  doresc  este  să  stau  aproape  de  el,  să-i  cuprind,  ca  din  întâmplare,  brațul,  sau  să-i  simt  răsuflarea  la  ureche,  șoptindu-mi  ceva,  orice,  nu  contează,  șoaptă  să  fie?  Ce  bucate  să-i  pun  în  față  lui,  zeul  nopților  mele,  ca  să-și  dorească  să  mai  vină  și  să  mai  guste,  iar  și  iar?  Ce  vin  să-i  torn  în  pahar,  pentru  ca  ochii  lui  să  se  facă  mici,  mici,  să  se  uite  mirat  la  mine  și  să  spună:  well,  is  good,  very  good!  Pfuuuiii,  ce  să  fac?
Primul  care-mi  vine  în  minte  este  desertul.  Pentru  că  este  bărbat,  pentru  gustul  aspru,  acidulat,  îmblânzit  ușor  cu  iaurt  și  brânză  de  capră,  pentru  culoare  demențial  de  arămie,  ca  o  după  - amiază  de  mătase  în  alcovul  unei  domnițe,  am  ales  gutui  în   sirop,  să  i  se  topească  în  gură,  iar  aroma  lor  puternică  să-i  aducă,  mereu,  aminte  de  mine. 

sursa  foto:


Și,  în  timp  ce   gutuile  se  fierb  încet,  încet,  ca  să  nu-și  schimbe  culoarea  și  textura,  ochii  mei  alunecă  spre  cea  mai  nouă  achiziție  din  bucătărie,  mândria  mea,  misterul  gustului   proaspăt  și  al  mirosului  de  primăvară  al  bucatelor  mele:  presa de ulei YODA HOME PRO










Delicată  și  puternică  în  același  timp,  este  prima  presă  de  ulei  pentru utilizare  casnică,  care  are  funcții  similare  preselor  industriale. Pentru că utilizează tehnologia presării la rece, uleiul care  rezultă  este un ulei pur, nerafinat, virgin care păstrează toate substanțele nutritive din semințe sau nuci (enzime, vitamine, minerale, acizi grași, etc.) Așa  că,  imediat  mi-a  răsărit  în  față,  sticla  mea  pătrată,  cu  dop - fluture  din  cristal,  în  care  păstrez  cele  mai  fine  uleiuri,  fără  aditivi  și  conservanți,  obținute  în  urma  procesului  de  presare  la  rece,  pe  loc,  chiar  aici,  în  împărăția  mea. 
Și  cum  primul ulei  pe  care  l-am  făcut  cu  ajutorul  acestei  bijuterii,  a  fost  uleiul  de  alune,  iată  că  am  găsit  și  felul  principal  pentru  dragostea  vieții  mele:  piept  de  gâscă  la  cuptor,  cu salată  de  roșii  uscate,  dovlecei  proaspeți  și  ciuperci.  Peste  toate,  uleiul  meu  minune,  cu  gust  suav  de  catifea,  ușor  parfumat.  Uleiul  meu  care-l  va  ajuta  să  fie  veșnic  tânăr,  puternic  și  vesel,  care-i  va  aduce  natura  întreagă  în  farfurie  și,  mai  ales,  foșnetul  pădurilor  noastre,  cu  izvoare  zglobii  și  aluni  mlădioși,  doldora  de  roade. 
Mai  că-mi  vine  să  dansez  de  bucurie,  în  primul  rînd  pentru  că  eforturile  mele   concentrate  pe  aflarea  celor  mai  bune  oferte  la  presă ulei  Yodaau  dat   rezultate  și  apoi  pentru  că  cel  care  se  va  bucura  de  beneficiile  acesteia  este  el,  prințul  din  poveștile  copilăriei  mele. 

Am  scos  repede - repede  o  sticlă  de  Cabernet Sauvignon Prince Stirbey -  2011   de  Dragasani  și  am  pus-o  la  rece,  nu  mult,  un  pic,  doar  atât  cât  să  aburească  paharul,  ca  buzele  arzând  de  nerăbdare  ale  femeii  îndrăgostite.     
Masa,  Doamne -  Dumnezeule,  masa  nu  e  aranjată  și  el  trebuie  să  sosească!  Separeul  din  dreapta  orchestrei  este  perfect,  luminat  cald  de  lămpi  cu  abajur  de  cașmir,  cu  fața  de  masă  ca  un  șal  oriental  și  cu  aranjamentul  micuț,  din  flori  de  miozotis,  albe  și  albastre,  pe  care  l-am  primit  mai  devreme  de  la  florăria  de  peste  drum. 
Stau  ascunsă  după  perdeaua  din  spatele  orchestrei  și  tremur.  De  teamă  că  s-ar  putea  să  nu-i  placă,  de  bucurie  că  mă  voi  afla  aproape  de  el,  de  ....   a  venit!  Și  e  mult,  mult  mai  înalt  decât  mă  așteptam,  mult,  mult  mai  frumos,  mult,  mult  mai  ...cum  am  uitat,  de-a  binelea  am  uitat  că  nu  vine  singur!  Mi-am  pus  toată  priceperea,  toată  dragostea,  toată  speranța  în   bucatele  astea,  într-o  sin-gu-ră  farfurie  și  am  uitat  cu  desăvârșire  că  nu  vine  singur!  De-abia  acum  înțeleg  de  ce  ajutoarele  mele  din  bucătărie  mi-au  cerut  voie  să  mai  facă  încă  o  farfurie  din  tot  ceea  ce  am  preparat  eu  atât  de  concentrată.  Râdeau,  își  dădeau  coate  și  spuneau  că  vor  să  învețe  de  la  mine.  I-am  lăsat,  ce  să  fac,  n-aveam  timp  pentru  ei.  Nu  astăzi.
Și  acum,  uite-i  cum  așază  farfuriile  în  fața  celor  doi  oaspeți,  calmi,  siguri  pe  ei  și,  în  drum  spre  bucătărie,  trec  pe  lângă  mine  zâmbind:
-    E  bine,  șefa,  e  foarte  bine!  Liniștiți-vă,  uitați,  v-am  adus  un  scaun  și  un  pahar  cu  apă!

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2017!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu