marți, 26 decembrie 2017

Cum am petrecut prima zi de Crăciun

Lată,  în  mijlocul  patului,  cum   altfel?
Incapabilă  să  mă  întorc  singură  de  pe  o  parte  pe  cealaltă,  ca  o  rădașcă  umflată,  răsturnată  cu  picioarele  în  sus,  agitată  și  speriată  că  ar  putea  să  o  înghită  careva.  Mă  rog,  pe  mine  nu  m-ar  putea  înghiți  nimeni  pe  nemestecate  ...cu   dureri  atroce  pe  fiecare  centimetru  pătrat  de  corp  și  cu  usturimi  cumplite  la  fiecare  încercare  de  a  deschide  ochii.
Din  ce  cauză?  Habar  n-am!
Mi-am  terminat  curățenia  la  timp,  grație  ajutorului  venit  de  prin  Nemția  cu  o  săptămână  înainte  de  sărbători,  am  făcut  sarmale  și  răcituri  ca  o  bună  gospodină  ce  mă  aflu,  am  grijit  de  cadourile  de  sub  brad  și  ...  gata,  am  murit.  Bucură-te  și  sari  în  sus  de  Crăciun,  Cami,  dacă  mai  poți!


Pentru  mine,  Crăciunul  e  greu  de  dus.  De  patru  ani,  de  când  mama  a  rămas  sus,  în  deal,  fix  în  seara  de  Ajun,  alături  de  bunicii  și  părinții  ei,  culorile  Crăciunului  s-au  schimbat  pentru  mine.  Orice  aș  face,  oricât  m-aș  strădui,  nu  mă  mai  pot  bucura  ca  înainte.
            Singurele  care  mă  mai înfioară,  așa,  ca  pe  vremuri,  sunt  luminițele.  Mi-am  pus  multe  și  în  brad,  și  atârnate  prin  hol,  și  bec  de-ăla  șmecher  care  se  învârte  și  te  amețește  de  cap  cu  atâtea  culori ...




            Ar  trebui  să  țopăi  prin  casă,  de  drag  că  am  omul   meu  drag  lângă  mine.  De  țopăit,  nu  prea,  că  am  vecini  dedesubt  și  au  dreptul  și  ei  la  un  Crăciun  cu  tavanul  intact,  dar  stau  lipită  de  el,  de  nu  mai  poate  săracul  nici  să  respire.
            Are  treabă  în  sufragerie?  Hop  și  eu.  Are  treabă  pe  balcon?  Țuști  după  el!  Montează  lustre  și  pune  luminițele  pe  care  i  le-am  cerut?  Ghici  cine  stă  jos,  lângă  scaunul  pe  care  s-a  cățărat  el   ca  să  ajungă  la  tavan? 
-                       Dar  tu  nu  mai  ai  vase  de  spălat,  femeie,  sau  măcar  altceva  de  făcut  prin  celelalte  camere?  Ia  vezi,  caută-mă  și  pe  acolo,  că  poate  mi  s-o   fi  făcut  de-a  v-ați   ascunselea  și  mie! Și  râde,  și  râde,  și  eu  mă  gândesc:  cum,  pisici  albastre,  să  plec  de  lângă  el,  când  mai  are  doar  câteva  săptămâni  de  stat  cu  mine? !  Băiete,  singura  ta  șansă  să  scapi  de  mine,  este  să   duci  gunoiul!  Chiar  și-așa,  stau  moț  pe  casa  scării,  jinduind  la  întoarcerea  ta,  mai  dihai  ca  după  o  felie  maaaare  de  Tiramisu.
De  când  a  venit,  dintr-o  dată,  toate  grijile  mi  s-au ridicat  de  pe  umeri  și,  în  loc  să  mă  simt  ușurată,  m-am  trezit  tremurând,  cu  nervii  praf,  de  parcă  transferul  ăsta  m-a  lăsat  goală  pe  dinăuntru,  vulnerabilă  ca  un  nou – născut.
Slavă  Domnului  că  și  el  s-a  întins  în  pat,  cu  telecomanda  în  mână!  Cu  fața  spre  el,  mi-am  strecurat  mâna  pe  sub  brațul  lui  și-l  țin  încleștat  de  mă  doare.  Când  își  ridică  capul  de  pe  pernă  și  se  apleacă  spre  mine,  căutându-mi  privirea,  știu  că  a  amorțit  și  că  vrea  să-și  schimbe  poziția.  Slăbesc   strânsoarea,  aștept  să  se  așeze  mai  bine  și  mă  lipesc  și  mai  tare  de  el.
-           Parcă  ai  fi  din  scotch,  așa  te  lipești  de  repede,  mormăie  el  înciudat.

Mi-e  rău,  fizic  mi-e  rău  de  la  atâta  fericire  și  durere  îngemănate  într-o  singură  sărbătoare!

Crăciun  fericit!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu