luni, 6 noiembrie 2017

De-ar fi s-aleg, cine-aș fi eu?

Anul  trecut  m-am  înscris  la  un  curs  de  scriere  creativă.  Un  curs  adevărat,  cu  un  scriitor  adevărat,  care  m-a  făcut  să  cuprind   cuvintele  într-o   altfel  de  măsură  și  să  văd  ideile  în  alte   culori  decât  cele  obișnuite. 
Fiți  liniștiți,  Nobelul  pentru  literatură  nu  se  va  înghesui  prea  curând  la  ușa  mea.  Nu  în  schimbul  acesta,  în  orice  caz.
            Dar  m-am  trezit  pusă  în  fața  unui  adevăr  ciudat:  s-a  dovedit,  fără  putință  de  tăgadă,  că  am  citit  mai  multă  literatură  clasică  și  mai  puțină  literatură  contemporană  decât  oricare  dintre  colegii  mei  de  curs. 

            Și  ce  exemplu  mai  bun  ar  fi  decât  răspunsul  meu  la întrebarea: de-ar  fi  s-aleg,  cine-aș  fi  eu? 
Aș  vrea  să  fiu  tu,  Lizzie  Bennet  cea  frumoasă,  cu  limbă  ascuțită  și  minte  deschisă,  Lizzie  Bennet,  cea  care  citea  și  scria  cu  aceeași  măiestrie  cu  care  fetele  de  seama  ei  brodau  minunății  în  gherghef,  așteptându-și  ursitul,  Lizzie  Bennet  de  atunci,  cea  care  răsturna  condiția  femeii  într-o  societate  incapabilă  să  treacă  granițele  unor  clase  sociale  prestabilite  prin  naștere  și  conveniențe,  la  fel  de  ușor  cum  își  mlădia  trupul  subțire  în  sala  de  bal.
Aș  vrea  să  mă  plimb  prin  Rosings  Park,  mângâind  cu  privirea  dealurile  domoale,  să  tresar  la  vederea  neașteptată  a  domnului  Darcy,  să-l  iubesc  și  să-l  urăsc  cu  aceeași  intensitate,  în  același  timp,  așa  cum  numai  o  îndrăgostită  fără  speranță  o  poate  face ... 

Aș  vrea  să  mai   pot  dormi  cu  el  sub  pernă,  să-l  mai  pot  ascunde  adânc  în  sufletul  meu  de  adolescentă  timidă...  Mândrie  și  prejudecată   , romanul  care  avea  să  dăinuiască  și  să  strălucească  în  galeria  celor  mai  frumoase  povești  de  dragoste  din  toate  timpurile. 


Aș  vrea  să  fiu  la  cumpănă  de  veacuri  marcate  de  egoism,  orgoliu  și  prejudecăți,  să  fiu  și  Elizabeth,  și  Darcy,  deopotrivă,  să-mi  depășesc  condiția  și  să  schimb  regulile, să  scot  la  lumină  femeia  și  dreptul  ei  la  o  dragoste  liberă. 

Și  ce  exemplu  mai  bun  ar  fi  decât  răspunsul  meu  la  provocarea  SuperBlog:   oare  ce  carte  i-ar  plăcea,  oare  ce  carte  ar  ajuta-o  într-un  moment  crucial?,  alegând  una  din  literatura  contemporană,  dornică  de  reparații  morale  și  temporale. 
Desigur,  o  carte  despre  femei,  despre  destine,  despre  puterea  de  a  renunța  la  visul  tău  pentru  a  scoate  la  lumină  adevărul.
O  carte  despre  Trei  femei.  De  fapt,  mai  mult  decât   o  carte:  o lecție despre  alegeri,  despre  dureri  și  despre  cum  poți  merge  mai  departe.


Și  Lizzie,  și  Anca,  Irina  și  Vitoria  își  desenează  propriul  destin,  ne  îndeamnă  să  prețuim  ce  avem  și  să  ne  bucurăm  de  ceea  ce  ne  rămâne  într-o  viață  profund  marcată  de  societatea  și  timpul  în  care  trăim. 
O  carte  care  arată  cum  este  ea,  femeia.  Într-o  multitudine  de  situații,  de  cerințe  și  răspunsuri.  Femeia  de  atunci  și  femeia  de  acum.

Și,  da,  ți-ar  plăcea. 
Ție,  Lizzie  Bennet,  cartea  aceasta  ți-ar  aduce  împlinire  sufletească.  Ai  vedea  că  femeia  poate  alege,  poate  să  iubească  sau  poate  să  lase  după  bunul  ei  plac,  nesufocată  de  prejudecăți  și  obligații  sociale  stupide.  Dar  ai  vedea  și  că  dragostea  are  aceleași  reguli:  nu  te-ntreabă  și  nu  ține  cont  de  vrerea  ta  și  cu  cât  mai  multe  obstacole  are  de  trecut,  cu  atât  devine  mai  puternică.  Ai  plânge  și  acum,  ca  și  atunci,  la  decesul  unei  ființe  dragi  care,  întotdeauna,  vine  pe  nepregătite,  chiar  și  atunci  când  te  aștepți. 
Ai  vedea  că  visele,  câteodată,  nu  se  împlinesc,  dar  ai  vedea  și  că  ai  dreptul   să  visezi   și  să  le  urmezi  până  la  capăt. 

Ție,  Lizzie  Bennet,  cartea  asta  ți-ar  fi  balsam  și  mângâiere  pentru  neîmplinirea  surorilor  tale,  alinarea  dorului  după  părintele  iubit  și  zâmbet  binevoitor  pentru  copilăriile  mamei  tale. 

Ție,  Lizzie  Bennet,  cartea  aceasta  ți-ar  plăcea  pentru  că  a  fost  scrisă  de  un  bărbat:  Stelian  Țurlea,  iar  tu  ești  plăsmuirea  unei  femei,  adresată  aceleiași  societăți  pe  care  o  ironizează. 

Articol  scris  pentru  SuperBlog  2017!