luni, 13 noiembrie 2017

În limbajul meu, arată și se aude demențial!

          Brrrr ...  ce  urât  e  afară!  Plouă,  bate  vântul,  iar  cerul  vânăt  nu-ți  mai  lasă  loc  de  bunăvoință.  Aici,  în  magazin,  e  bine.  E  cald,  e  lumină  și,  în  fundal,  Ed  Sheeran  spune  că  e  Perfect!  Sprijinită  cu  coatele  de  tejghea,  urmăresc  umbrelele  colorate  care  se  grăbesc  pe  trotuar  și  încerc  să  ghicesc  povestea  celui  care  se  ascunde  sub  ele.
            Doamna  cu  umbrela  roșie  și  botine  la  fel,  se  duce,  cred,  la  o  școală.  Mi-o  imaginez  cu  ușurință  la  tablă,  întoarsă  pe  jumătate  către  clasă  și  explicând  cine  știe  ce  teoremă,  care  te  face  să-ți  dorești  să  dormi  și  să  nu  te  mai  trezești  decât  la  maturitate,  scăpat  definitiv  de  sub  tirania  tezelor  și  evaluărilor  de  orice  fel. 
            Uite  un  domn  cu  umbrelă  imensă,  neagră,  cu  mâner  ca  un  șarpe  încolăcit  în  jurul  mâinii  care  o  poartă.  Are  ochelari  cu  ramă  subțire,  aurie,  iar  pantofii  ar  străluci  chiar  dacă  nu  ar  fi  așa  de  uzi  ca   acum.  Câteva  blocuri  mai  încolo,  sclipește  albastru  sigla  unei  bănci.  Pe  cât  punem  pariu  că  acolo  merge?  Poate  e  chiar  directorul,  cine  știe.
            Colegul  meu   de  la  televizoare  explică  înfocat  de  mai  mult  de  cinci  minute.  Foarte  bine, că  și  mie  mi-a  trebuit  mult  timp  ca  să  înțeleg  cum  funcționează  smart-ul.Și  nici  acum  pe  deplin,  că  doar  d-aia  el  e  smart  și  eu  nu.
            Ușa  de  la  intrare  se  deschide  și  un  val  de  aer  rece,  umed,  mă  izbește  cu  răutate  în  față.  Domnul  care  a  intrat  nu  are  umbrelă.  E  drept,  s-a  oprit  un  pic  în  prag  și,  cu  ușa  întredeschisă,  și-a  scuturat  geaca  de  piele.  Acum  se  plimbă  prin  magazin,  de  la  un  stand  la  altul,  cu  mâinile  în  buzunare.  A  intrat  doar  ca  să  se  adăpostească  de   ploaie  câteva  minute,  sunt  sigură.  Nu  are  de  gând  să  cumpere  nimic  și  afișează  o  mutră    mega  plictisită,  așa  că  ceilalți  colegi  îl  privesc  scurt,  îi  răspund  la  salut  și îi  dau  pace.  După  câțiva  ani  în  vânzări,  îți  dai  seama  dintr-o  privire  cine  este  interesat  să  cumpere  și  cine  nu. 
            Nu  știu  cum  și  de  ce,  dar  mă   pomenesc  dincolo  de  tejghea,  lângă  bărbatul  cu  pricina.  Șterg  cu  sârg  praful  închipuit  de  pe  o  boxă  și  zic:
-           Brrr ...  ce  urât  e  afară!
Surprins,  se  întoarce  spre  mine:
-           Sărut-mâinile,  da,  aveți  dreptate.  Te  deprimă  de  tot.
-          Frumoasă  melodie,  asta  a  lui  Ed  Sheeran,  parcă  te  face  să  uiți  de  vreme.  Adică,  scuzați,  mie  îmi  place.
Când  râde  face  gropițe  în  obraji.  N-am  mai  văzut  un  bărbat  matur  cu  asemenea  gropițe,  ca  la  copiii  mici. 
-           Nu  mă  dau  în  vânt  după  asemenea  muzică,  dar  asta  sună  binișor.
-           Dacă  nu  vă  supărați,  ce  fel  de  muzică  ascultați?
-          Hm,  eu  sunt  DJ,  așa  că  principala  mea  responsabilitate  este  să  selectez  muzica  potrivită  evenimentului  la  care particip,  să  o  înregistrez  și  să  o  mixez. 
-          Acum  e  rândul  meu  să  zic  hm,  nu-i  așa?  Bănuiesc  că   aveți  nevoie  de  echipamente  speciale  sau,  cum  zice  fiu-meu  ”scule  deștepte”.
-          Da,  râde  el  acum  de-a  binelea.  Așa  se  zice.  Dumneavoastră  încercați  să-mi  vindeți  ceva?
-          Nu  cred  că  să  vând,  doar  să  vă  arăt  și  să  fac  conversație,  că  la  vremea  de-afară ...  nu-i  de  mirare  că  sunt  așa  puțini  clienți.
-          M-ați  făcut  curios,  ia  să  vedem  ce  aveți,  dar  nu  sunt  pregătit  să  cumpăr,  să  știți  de  la  început.
-          Nu-i  bai,  aflați,  vedeți,  pipăiți,  că restul  vine  de  la  sine.  Scurt  și  la  obiect:  eu  habar  n-am  de  tehnologie,  dar  sunt  femeie  și  un  design  deosebit  mă  cucerește  din  prima.  Am  primit  săptămâna  trecută  un  sistem  de  boxe  S2000Pro,  de  la  Edifier.  Nu  știu  dacă  ați  auzit  de  ei,  sunt  ...


-          Da,  o  companie  din  China,  care  s-a  impus  extrem  de  repede  pe  piața  din  America,  și  de  Nord  și  de  Sud,  în  Europa,  chiar  și  în  Orientul  Mijlociu.  De  sistemul  ăsta  încă  nu  am  auzit.
-                      Pot  să  vă  spun,  cu  siguranță,  că  a  fost  conceput  pentru  înregistrarea  și  mixarea  la  domiciliu.  Pe  dinafară,  afișează  o  eleganță   clasică,  simplă,  dar,  în  același  timp,  este  luxos  la  superlativ. Ca  să  vă  convingeți,  uitați-vă  mai  aproape,  are  multiple  conexiuni  ...


-                      Da,  văd,  are  intrări  pentru  optic, coaxial, aux, balance și Bluetooth.  Difuzoarele  cred  că  au  130  watt,  cu  bass  de  5,5".


-                      Cum  ziceți  dumneavoastră,  nu  vă  contrazic.  Știu  doar  că  sunt  de  calitate   și  că  tehnologia  de  sunet  este  de  ultimă  generație.  În  limbajul  meu,  arată  și  se  aude  demențial! Ei,  ce  ziceți?



-           Și  eu,  care  intrasem  doar  ca  să-mi  omor  timpul  și  să-mi  usuc  geaca  și  adidașii!
-          Vă  supărați  dacă  vă  spun  că  am  fost  sigură  de  asta  din  clipa  în  care  ați  pășit  înăuntru?  Să  vă  spun  un  secret:  două  bătăi  strică  întotdeauna,  dar  două  învățături,  niciodată.  Așa  că,  sunteți  câștigat  de  două  ori:  v-ați  atins  scopul  inițial  și  ați  aflat  și  lucruri  noi.  Sunt  convinsă  că  v-am  pus  pe  gânduri.
-          Da,  m-ați  pus.  Cu  siguranță  voi  reveni  zilele  următoare,  împreună  cu  restul  echipei  mele,  pentru  o  probă  și  chiar  pentru  achiziționare.  Vă  mulțumesc,  o  zi  bună  în  continuare!
Sprijinită  cu  coatele  pe  tejghea,  ascult  mulțumită  melodia  care  picură,  cald  și  dulce,  peste  toate  standurile,  în  ciuda  ploii  încăpățânate  de  afară.  Cântă  Adele. 


            Articol  scris  pentru  SuperBlog  2017!